Momentul acela de dupa o furtuna in care iti bandajezi
singura ranile…moment in care nu te gandesti la rani ci doar la nuanta bandajului.
Vreau un bandaj de culoarea apusului cu dungi albe,iar sub bandaj sa pun un
medicament de culoarea pielii tale maslinii cu pete negre lafel ca si ochii
tai. Sa-mi simt furia cum apune si steagul alb cum se lasa in adierea vantului
si nu pentru ca e doar un steag ..si oamenii se lasa asa uneori. Dar apusul nu
se vede in acel mod, chiar daca vantul
adie, cerul nu este senin..bandajul nu este complet. Imi vreau apusul ruginiu
sa ma faca sa iubesc viata iar
vantul..vantul sa imi incurce parul apoi stelele si luna impreuna cu o ploaie
marunta sa ma duca departe in cautarea unui adapost si sa te gasesc pe tine. Sa
te gasesc pentru ca iar nu esti, nu este aici cand ploua, esti plecat . Apoi
dupa ce te voi gasesi, vom numara stelele impreuna pana ce soarele
rasare..atunci va fi lumina. Iti voi vedea chipul cum parca isi cere scuze cu fiecare
gest, cu fiecare zambet . Iar eu cu fiecare sarut te voi ierta chiar daca acum
nu inteleg de ce o voi face.Toata ziua sa fim noi iar seara sa fim doar o
persoana ce se uita la un apus perfect cu fiecare nuanta si fiecare sarut.
