Inainte mi se parea o prostie “vreau sa te vad fericit, chiar daca nu langa mine”, acum inteleg perfect…. Inteleg iubirea, iubirea pe care o simte mama pentru mine, iubirea cu care-mi zice tata: “ai grija ce faci”. Inteleg ca iubirea exista chiar daca tu nu esti langa mine, ca strainul acela din viata mea nu ti-a luat locul. El e doar cel care-mi aduce aminte cat de frumaosa sunt si care incearca sa-mi suceasca mintile mintindu-ma frumos in timp ce eu scriu despre tine. Tocmai de asta ma temeam, sa te frugaresc ca mai tarziu sa-mi aduc aminte de tine cu lacrimi in ochi. Dar nu, mi-am promis ca nu ma voi intoarce. Ce-am simtit atunci voi simti iar si iar si iar … nu ma intorc de unde am fugit.

 As scrie o viata despre ce simt, as scrie un roman despre iubirea noastra monotona in care as descrie fiecare sentiment, fiecare soapta fiecare atingere, si apoi la sfarsit, as scrie cat de imbecila pot fi. Ca am lasat un suflet distus in urma mea…ca ti-am vazut lacrimile in ochi de atatea ori si totusi nu m-am intors.